Despre noi

Rotaract este un program internaţional al Rotary dedicat tinerilor între 18 și 30 de ani, care doresc să se implice activ în viaţa societății din care fac parte. În 2004 o mână de tineri entuziaști, uniți de valorile rotaractiene au pus bazele Clubului Rotaract SATU MARE. La un an de la înfiinţare, Rotaract Club Satu Mare a primit cel mai frumos cadou: Charta, adică recunoaşterea internaţională. Pe 17 noiembrie 2005 Rotaract Club Satu Mare a intrat în marea familie Rotary International.

De-a lungul timpului, o echipă cu o medie de vârstă scăzută a reușit să fie o prezență notabilă în comunitate, organizând cu succes(- aș scoate cu succes-prea ne laudam degeaba) diverse proiecte socio-caritabile și diferite training-uri, prin care au putut să experimenteze și să învețe din greșeli.

În prezent, media de vârstă a clubului sătmărean a crescut, dar rămâne unul dintre cele mai eterogene cluburi din țară, fiind format din tineri antreprenori sau profesioniști în diferite domenii de activitate, dar și liceeni ai colegiilor de elită din oraș sau studenţi ai universităţilor de prestigiu din ţară şi străinătate.

Suntem un grup dinamic, plin de energie și aspirații, unit în diversitate și țeluri comune. Avem încredere în tineri. Credem cu tărie că schimbarea în bine este un act de voință și suntem hotărâți să depunem toate eforturile în acest sens. Căutăm să ne dezvoltăm aptitudinile de leadership prin asumarea de responsabilităţi şi standarde etice, respectând valorile morale, drepturilor individuale, egalitatea șanselor și demnitatea. Nu uităm niciodată să ne bazăm unii pe alții și, bineînțeles, să ne distrăm.

Misiune

Misiunea rotaractienilor este aceea de a servi mai presus de sine. ”Service above self” este deviza noastră. Rotaract înseamnă dorința de a te face folositor comunității tale și de a învăța cum să îți valorifici propriile calități, dar și pe ale celor din jur. Realizăm aceste obiective prin proiecte care răspund nevoilor sociale, fie ele umanitare, culturale, educative sau informative, dar și prin proiecte de dezvoltare personală și pregătire profesională a membrilor pentru a ne forma ca lideri ai comunității. Așadar, Rotaract este sinonim cu implicare, dăruire, perseverență, încredere și ajutor reciproc pentru a lega prietenii puse în slujba bunăstării comunității.

Informații generale

Rotaract este un program internaţional înfiinţat în 1968 de către Rotary, menit să implice tinerii în activităţi constructive, din care pot învăţa la fiecare pas câte ceva, ajutând în acelaşi timp comunitatea din care fac parte. Rotary International reprezintă o asociaţie de cluburi ale căror membri sunt lideri profesionişti ai domeniului în care activează, ghidaţi în activităţile lor de motto-ul “A servi mai presus de sine”. Fiecare Club Rotaract este sprijinit si îndrumat în activitatea sa de către un Club Rotary. Rotaract înseamna Rotary în acţiune.

Cu peste 7.000 de cluburi în 163 de țări și zone geografice, Rotaract a devenit un fenomen care contribuie cu adevărat la a face lumea mai bună.

Fiecare Club Rotaract face parte dintr-o organizaţie districtuală Rotaract (Cluburile Rotaract din România şi Republica Moldova formează Districtul 2241), care este condusă de către un Reprezentant ales anual. Organizaţia districtuală planifică conferinţe regionale, dezvoltă proiecte regionale, organizează training-uri şi seminarii pentru membrii săi şi sprijină evenimente speciale cu scopul de a strânge legăturile dintre cluburi.