Rotaract este un program internaţional al Rotary dedicat tinerilor între 18 și 30 de ani, care doresc să se implice activ în viaţa societății din care fac parte. În 2004 o mână de tineri entuziaști, uniți de valorile rotaractiene au pus bazele Clubului Rotaract SATU MARE. La un an de la înfiinţare, Rotaract Club Satu Mare a primit cel mai frumos cadou: Charta, adică recunoaşterea internaţională. Pe 17 noiembrie 2005 Rotaract Club Satu Mare a intrat în marea familie Rotary International.

De-a lungul timpului, o echipă cu o medie de vârstă scăzută a reușit să fie o prezență notabilă în comunitate, organizând cu succes diverse proiecte socio-caritabile și diferite training-uri, prin care au putut să experimenteze și să învețe din greșeli.

În prezent, media de vârstă a clubului sătmărean a crescut, dar rămâne unul dintre cele mai eterogene cluburi din țară, fiind format din tineri antreprenori sau profesioniști în diferite domenii de activitate, dar și liceeni ai colegiilor de elită din oraș sau studenţi ai universităţilor de prestigiu din ţară şi străinătate.

Suntem un grup dinamic, plin de energie și aspirații, unit în diversitate și țeluri comune. Avem încredere în tineri. Credem cu tărie că schimbarea în bine este un act de voință și suntem hotărâți să depunem toate eforturile în acest sens. Căutăm să ne dezvoltăm aptitudinile de leadership prin asumarea de responsabilităţi şi standarde etice, respectând valorile morale, drepturilor individuale, egalitatea șanselor și demnitatea. Nu uităm niciodată să ne bazăm unii pe alții și, bineînțeles, să ne distrăm.

Rotaract Club